”De aceea … să mergem spre cele desăvârșite”

de T. Austin-Sparks

Evrei 6:1
Importanța extraordinară a maturității spirituale

Apostolul este necăjit. În timp ce scrie această scrisoare este ca și când, din când în când, el întâlnește câte un obstacol care aproape îl doboară. Cel puțin de trei ori el se oprește din tema principală, punând-o într-o paranteză. Pasajul de la capitolul 5:1 până la capitolul 6:3 este o astfel de divagație. Care este acel obstacol din pricina căruia înaintarea temei sale principale este atât de grea și extenuantă?

Nu tema abordată este dificilă!

Obstacolul nu este nici autorul! Cu siguranță că obstacolul nu era lipsa importanței acelei teme abordate! Chestiunile pe care el le abordează sunt de o importanță covârșitoare. La mijloc se află întreaga semnificație a Persoanei, a Întrupării, a Crucii și a Valorii Domnului Isus!

Nu, obstacolul se afla în cei cărora le scrie el. Nu că ei nu L-ar cunoaște pe Domnul. Ei ”au fost luminați”; ei ”au gustat darul ceresc”, au ”fost făcuți părtași Duhului Sfânt”, au ”gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu” și ”puterile veacului viitor” și cu toate acestea, cu toate acestea există imaturitate, există eșecul de a nu ”merge spre cele desăvârșite”, există o pruncie spirituală care amenință să fie fatală în ce privește scopul suprem al chemării lor cerești. Creșterea lor s-a oprit, starea lor este a unei pruncii prelungite care oprește duhul și penița apostolului și care înăbușe Duhul Sfânt. (Vedeți paragraful amintit.)

Necazul se vede atunci când ei sunt mereu preocupați de acele chestiuni gen ”principii” care au rolul de a ajuta la zidire și nu de a se juca cu ele. Poate necazul era mai adânc decât atât; ei se sprijineau pe lucruri și nu puteau discerne adevăratul înțeles și implicațiile spirituale ale acestor lucruri. Există două principii care ne vor ajuta dacă le clarificăm de la început. Primul este că noi putem ”merge spre cele desăvârște” doar prin Duhul Sfânt. Celălalt este că Duhul Sfânt ne poate duce spre cele desăvârște dacă temelia și ”principiile” sunt așezate și clarificate. Există așa de mulți copii ai Domnului care după mulți ani de creștinism au ajuns să stagneze, să fie paralizați, ineficienți și doborâți deoarece ei se află într-o stare de confuzie vizavi de ”principiile de bază”. Pentru unii este o problemă de ”credință în Dumnezeu”; pentru alții este o problemă legată de botez; pentru alții este o problemă legată de ”judecata veșnică”. Să ne fie foarte clar că în toate aceste probleme Însuși Duhul Sfânt va pretinde o clarificare absolută și nu ne va duce spre ”maturitate deplină” până ce ”principiile” nu sunt clarificate. De ce există așa de mulți sugari în vârstă, dependenți înaintați în vârstă, copii naivi din punct de vedere spiritual în rândul copiilor Domnului? De ce după ani de lucru și slujire atât de mulți ajung în locul unde sunt înfrânți și neajutorați deoarece sunt ”fără pricepere” în sensul în care aceste cuvinte sunt folosite? Col. 1:9; 1 Cor. 14:20; Mat. 15:16.

Uneori se întâmplă astfel pentru că cerința Duhului cu privire la principiul de bază a fost nebăgată în seamă, a fost discutată în treacăt, a fost uitată sau de-a dreptul respinsă. Acesta este un păcat împotriva Duhului Sfânt, deși nu neapărat păcatul împotriva Duhului Sfânt; iar acel păcat, hotărât că ne va atinge mai devreme sau mai târziu. Ceea ce vom spune aici, va clarifica ceea ce vrem să spunem prin a fi atinși. Scrisoarea către Evrei marchează tranziția de la pasajele proorocilor la plinătatea lui Cristos, această plinătate este spirituală și este consecința revelației spirituale care părăsește ”ce este pământesc” și intră în ”locurile cerești”, chiar și în chestiunea Legii divin constituite, care nu a fost decât un ”îndrumător” care să ne conducă spre Cristos și maturitate. Putem fi ocupați cu ”lucruri” și să stagnăm în ”înțelegerea” lor. De exemplu, este imposibil să aveți o revelație cu privire la natura adevărată a Bisericii, adică a Trupului lui Cristos și să rămâneți legați de confesiunea voastră sau exclusiviști, fără a face front comun cu Duhul Sfânt. Este la fel de imposibil să rămâi iudeu (ca în problema iudaismului) și să fii mădular al lui Cristos. O dată ce Duhul Sfânt v-a vorbit sau v-a luminat, se vor produce crize extraordinare în privința principiilor de bază, iar aceste crize dacă nu sunt clarificate curând, vor apărea mai târziu. Duhul Sfânt nu se abate niciodată de la premisa Lui originală.

Pe cât de importante sunt toate acestea, ele nu fac decât să deschidă pentru noi calea către importanța și mai mare pe care o deține maturitatea spirituală.

Există trei scrisori care se ocupă în special de problema nejustificatei maturități întârziate sau copilăriei spirituale prelungite. Acestea sunt: ”1 Corinteni”, ”Galateni” și ”Evrei.”

Imaturitatea corintenilor

Credincioșii din Corint se interesaseră la apostolul Pavel despre anumite chestiuni personale pe care ei le considerau cauza necazului și a situațiilor spirituale urâte din mijlocul lor. Apostolul și-a amânat tratativele vizavi de răspunsurile pe care ei le cereau, până când a tratat mai întâi ceea ce credea el că este cauza necazului. Corintenii nu se confruntau cu o ”problemă” personală, ci cu ceva din ei înșiși și chiar mai mult decât atât. Ei se ocupau de latura exterioară a credinței atât în chestiuni personale, de uz intern, cât și în problemele bisericii. Apostolul merge la rădăcina lucrurilor și arată foarte clar că necazul lor era stagnarea spirituală. Așa că el menționează câteva simptome care confirmă acest lucru. Primul era duhul de partidă. Ei nu vedeau în fața ochilor decât oameni. Selectau omenește, favorizau pe unii, preferințele lor rezultau din reacții ale temperamentului care le-a cauzat ”roirea”, alcătuirea de cercuri, partide în jurul preferaților sau ridicarea unuia mai presus de celălalt. Unii prefereau lucrurile simbolice și poetice în locul celor practice. Alții preferau opusul. Unii se luau după linia subiectivă a lucrurilor refuzând pe cea obiectivă și vice versa. Și așa mai departe. Apoi erau cei care aveau simpatii și antipatii. În privința tuturor acestor lucruri apostolul spune: ”nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Cristos, v-am hrănit cu lapte” (3:1,2). Greșeala fundamentală în toate acestea era că pentru ei, Domnul Isus nu era proeminent; El nu Se afla constant în centrul atenției lor, ei nu se strângeau în jurul Lui, nu Îl căutau pe El. Problema între ei nu se punea astfel: ce are de dat cutare și cutare din Isus Cristos. Ei erau preocupați de vas și nu de comoara din vas, pe ei îi preocupa canalul și nu șuvoiul apei. De fapt, apostolul spune că semnul adevăratei creșteri spirituale este acela că oamenii Domnului nu sunt influențați de instrumentul Său, ci inimile lor sunt direcționate spre El întreabând mereu: ”Ce are acesta, acela din Domnul?” Așadar, în această problemă ca de altfel în toate celelate, remediul arătat este de a-I da Domnului Isus locul Lui, locul suprem, locul care exclude toate importunitățile omenești pro și contra.

Gândurile acestor corinteni erau îndreptate doar spre slujitorii Domnului în loc ca inimile lor să fie îndreptate spre Stăpânul. Separările sunt atât de adesea copilărești iar când priviți la ele dintr-un punct avansat spiritual vedeți că așa și este. Apoi, este foarte clar că elementele omenești au jucat un rol foarte mare în mijlocul lor, iar dacă Domnul Însuși ar fi fost realitatea dominatoare și obiectul preocupării lor, lucrurile ar stat altfel.

După aceea, acești corinteni erau atât de ocupați de ”daruri”, de trăiri, de arătări, de manifestări. De exemplu ”vorbirea în limbi” era foarte importantă, într-o poporție total dezechilibrată față de lucrarea generală a Duhului. Darurile cu care se lăudau îi țineau în stadiul interesului și preocupării lor. Și acest lucru ține de imaturitate. Sugarilor le plac efectele vizibile. Copiilor le plac pozele și sunetele. Apostolul sugerează din nou că această atitudine arată că obiectivul principal nu este Domnul, ci lucrurile în sine. Ce test este acesta! Cât de mulți sunt aceia care trebuie să aibă ”semne și minuni”, senzații, dovezi, probe vizibile, lucruri văzute, atinse și experimemntate de simțuri. Toate acestea țin de pruncie și pe parcurs ce înaintăm cu Domnul El ne detașează de toate, ajungând ca El să fie proeminent. În legătură cu toate acestea apostolul concluzionează cu ceea ce a ajuns o formă banală de ”binecuvântare”: ”Harul Domnului Isus Cristos” vizavi de lucrări; ”Dragostea lui Dumnezeu” vizavi de semne și ”daruri”; ”Părtășia Duhului Sfânt” vizavi de duhul de partide și diferențele dintre oameni. Dacă aceste cuvinte așa cum au fost folosite în original, ar avea eficiența formulei întrebuințate în ziua de azi, ce diferită ar fi în mărturia Domnului Isus în lume.

O, preiubiți prieteni, să-I dăm Domnului Isus locul care I Se cuvine și să ne ațintim privirea la El și nu la oameni și lucruri, iar vrăjmașul nu va avea teren pentru a necinsti Numele Său printre oameni. În această chestiune să ”mergem spre cele desăvârșite”.

Publicat prima dată în revista ”Un martor și o mărturie”, ian - feb 1930, Vol 8-1