”Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!”

de T. Austin-Sparks

De citit Ioan 11:38-44

Ne vom ocupa în special de ultimul verset:

”Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: "Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.”

Aș vrea să adaug lângă acest verset, un altul din capitolul zece:

”Am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug.” (Ioan 10:10)

Am spus de mai multe ori că aici, noi ne aflăm în prezența lui Dumnezeu, arătat în trup prin persoana lui Isus Cristos, Fiul Său; și fiind în prezența Lui, suntem conștienți de gândul lui Dumnezeu cu privire la om.

Plinătatea Evangheliei după Ioan

Ce spune Isus reprezintă expresia gândului lui Dumnezeu cu privire la om. Cred că ați înțeles că ce stă scris în Evanghelia după Ioan este mai mult decât o istorisire pământească sau o colecție de maxime și de fapte ale lui Isus Cristos. În fiecare vorbă și faptă, în fiecare aspect al istorisirii se face cunoscut, într-un fel sau altul, un adevăr veșnic și de neînțeles, deoarece vine din Dumnezeu. Dumnezeu este de neînțeles, misterios, de nepătruns, profund, depășește cu mult înțelegerea noastră. El are o adâncime și o plinătate care nu pot fi niciodată, niciodată epuizate, fie în timp sau în veșnicie; și orice emană din Dumnezeu în vorbă sau faptă poartă această semnificație. Acesta nu este doar un limbaj omenesc. Acestea nu sunt doar faptele și vorbele unui om. Fiecare cuvânt cuprinde adâncimea profundă a lui Dumnezeu, iar acest capitol care este marcat drept capitolul 11 pentru comoditatea noastră, este un exemplu minunat a ceea ce tocmai am spus. Fiecare parte a lui depășește cu mult vorbele și faptele consemnate. Este atât de cuprinzător, atât de vast, atât de adânc și plin de semnificație! Am citit Evanghelia după Ioan și desigur, acest capitol, din care am vorbit de nenumărate ori timp de peste șaizeci de ani, dar încă mă simt în prezența acelei vastități care mă depășește. Nu vă spun un lucru pe care l-am mai spus. Toată Evanghelia divulgă continuu ceva din ceea ce noi nu am văzut, nu am înțeles încă. Aceasta nu înseamnă că până acum nu ați înțeles niciodată ce urmează să vă spun cu această ocazie, ci ceea ce vreau să spun este că aici avem de-a face cu o plinătate care, oricât de mult am fi văzut până acum și oricum am fi înțeles lucrurile până acum, rămâne încă foarte mult de văzut, Dumnezeu are încă multe de spus prin cuvintele acestui capitol!

Întotdeauna ne luptăm cu limitările noastre atât pentru a înțelege, cât și pentru a pune în practică ce înțelegem, și cu siguranță pentru a exprima cele spuse aici. Unii dintre noi sunt foarte slabi în această slujbă și noi știm acest lucru. Un nepoțel de-al meu a auzit că plecam în America și a întrebat-o pe mama lui: ”Pentru ce merge bunicul în America?” Ea i-a spus: ”Ei bine, ca să predice!” El a răspuns: ”Să predice? El nu este prea bun la așa ceva, nu-i așa?” Și bunicul lui este întru totul de acord! Așadar, acum știți la ce să vă așteptați! Așa ne simțim cu toții atunci când ajungem în prezența dimensiunii divine a cuvintelor lui Dumnezeu!

Cred că vă dați seama cu toți de vastitatea acestui capitol, dar nădăjduiesc că vom vedea încă ceva mai mult, deși în nici un caz nu vom cunoaște plinătatea care se află pe pagina pe care tocmai am citit-o și în special plinătatea versetului 44!

Aspectele Evangheliei după Ioan

Trebuie să recunoaștem aspectele acestei Evanghelii. Mai întâi, ea are un aspect ce privește spre trecut. Ioan a scris această Evanghelie cu mulți ani după ce lucrurile scrise în ea fuseseră deja încheiate. Totul se terminase în privința actualității conținutului acestei însemnări, iar Domnul Isus părăsise pământul. Când Ioan scrie, totul era de domeniul trecutului. Era o perioadă încheiată a istoriei. Ioan o scrie ținând cont de aspectul trecutului. Dar veți observa că Evanghelia este scrisă având și un aspect legat de viitor. Adică, ea a fost scrisă în întregime sub lumina zilei care avea să vină. Iată-L pe Isus spunând în repetate rânduri: ”În acea zi... în acea zi... când... când...”, referindu-Se la ziua venirii Duhului Sfânt. ”Când El va veni... în acea zi.” Această Evanghelie a fost scrisă pentru o zi care avea să vină, iar noi trăim în acea zi, adică, în dispensațiunea Duhului Sfânt. Isus a arătat foarte clar că ce spunea și făcea El în trup, avea legătură cu ziua care avea să vină, ziua când Duhul Sfânt a inaugurat dispensațiunea prezentă. De aceea, această Evanghelie este scrisă pentru noi căci noi trăim în ”ziua aceea”.

Poate întrebați: ”De ce ne spune el toate aceste lucruri? Sunt lucruri simple și evidente. Le știm prea bine”. Ei bine, chiar le știm? Am spus toate acestea pentru a putea recunoaște că versetul 44 ne aparține. El a fost scris pentru noi. În ziua în care trăim, chiar în această dispensațiune, acest verset ne aparține.

Aspectul Evangheliei ce ține de trecut (ea fiind scrisă după ce a fost încheiată din punctul de vedere al istoriei) a fost latura obiectivă, adică totul se putea vedea, totul era vizibil. Tot ce a făcut Isus a fost vizibil. Planurile Lui au fost expuse prin lucruri, modalități și căi vizibile. Ziua pentru care toate acele lucruri obiective au fost spuse și făcute, a fost ziua lucrurilor subiective, adică, ziua când lucrurile nu mai erau vizibile, nu se mai vedeau cu ochiul, nu mai erau lucruri din afara noastră, ci erau plantate în interiorul nostru. Acesta este înțelesul adevărat al venirii Duhului Sfânt: de a lua tot ce spune Scriptura, de a lua ce este obiectiv și a-l planta chiar în centrul vieții credinciosului, așa încât lucrul respectiv să facă parte din viața lăuntrică a credinciosului.

Dacă nu recunoaștem aceste lucruri, ne vom rătăci atunci când vom citi istorisirile, gândindu-ne la ele ca la niște întâmplări minunate pe care le-a făcut Isus, în special aceasta, când El l-a înviat pe Lazăr din morți. Această întâmplare a avut loc și a fost consemnată pentru ca ea să ajungă să fie și experiența noastră, să facă parte din ființa noastră. Aceasta este temelia pe care zidim ce avem de spus cu privire la întreaga Evanghelie.

Corespondența dintre Evanghelii și Epistole

Aș mai adăuga un cuvânt care nădăjduiesc să aibă valoare pentru voi. Este întotdeauna necesar și important ca în lumina celor spuse, să luăm seama la corespondența dintre Epistole și Evanghelii, deoarece, Epistolele sunt de fapt expresia subiectivă a Evangheliilor obiective. Cum să vă explic acest lucru? Ei bine, citiți Evangheliile. Dacă vreți, citiți acest acest capitol. Aici găsiți istorisirea, darea de seamă a celor întâmplate; toate părțile, etapele și stadiile întâmplării. Este minunat, dar când ajungeți la Epistole, ele vă explică semnificația Evangheliilor. Aici găsiți și explicația pentru viața voastră. Evangheliile vor rămâne doar o istorie a celor două mii de ani, dacă nu ajungeți să vedeți că Dumnezeu le vrea și în viața voastră, iar acest lucru îl veți descoperi în Epistole. Întotdeauna citiți Evangheliile în felul acesta și amintiți-vă că ce scrie în Evanghelii vă este explicat în Epistole. Citiți Epistolele și veți spune: ”Acestea explică Evangheliile”. Citiți în felul acesta Noul Testament. Trebuie să privim la Cartea Faptelor și la Epistole pentru adevărata semnificație a Evangheliilor și pentru a deține valoarea lăuntrică a lor.

Spunând toate acestea, ajungem la acest verset din Ioan 11: ”Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: "Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”. Știți voi că restul Noului Testament (după Ioan) are de-a face cu acest lucru? Aici ni se spune ce semnifică pentru noi. În acest capitol vedem ce a însemnat pentru Lazăr și pentru surorile lui, dar ce a vrut Dumnezeu să ne învețe pe noi?

Viață, dar limitare

Mai întâi, este posibil ca noi să avem viața prin Cuvântul lui Isus Cristos, viața de înviere, viața divină, ceea ce numim viață veșnică; este posibil ca noi să avem acea viață prin care am fost aduși din moarte, din starea noastră naturală, la prospețimea vieții, prin porunca Fiului lui Dumnezeu și totuși, având această viață, să fim limitați în orice privință. Limitați în slujire: mâinile lui erau legate; limitați în avansare: picioarele lui erau legate; limitați în înțelegere: capul și ochii îi erau înfășurate cu un ștergar. Aceste trei lucruri sunt trei lucruri majore în învățătura apostolilor.

Dați-mi voie să repet, căci este atât de adevărat și este adevărat și în privința mulțimilor de creștini de astăzi. Una din problemele creștinismului este că, deși printr-un răspuns simplu la Cuvântul Domnului Isus, mulți au fost născuți din nou și sunt copiii Săi, sunt copii de Dumnezeu și au viață divină, este posibil – și de fapt este posibil în foarte multe cazuri – ca ei să fie limitați în ce privește revărsarea vieții, acea viață este atât de limitată în ei. Iată aici simbolurile: mâini legate, picioare legate, capul acoperit. Mâinile sunt simbolul slujirii sau rodnicia vieții, și oare nu sunt mulți creștini care cred în Domnul Isus, care au acea credință salvatoare în El, dar cu toate astea slujirea și rodnicia vieții lor este atât de limitată, atât de legată, atât de îngustă? O, cât de mulți creștini stagnează în adevărata rodnicie, în adevărata slujire – iar când folosesc cuvântul slujire, nu mă refer la platformă sau la predicarea Scripturii, ci la slujirea Domnului Isus. În capitolul următor, citim că Isus s-a întors în Betania și au pregătit o masă pentru El. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce stătea la masă. Ar fi fost o imagine jalnică, ca într-o astfel de situație, Lazăr să fie înfășurat în hainele mortuare! Dar, nu, el este în stare să împărtășească cu ceilalți această experiență; iar dacă credeți că vreau să scot ceva din nimic, priviți din nou, deoarece chiar în acel moment conducătorii evrei s-au sfătuit să-l omoare și pe Lazăr, deoarece mulți credeau în cuvântul lui. Iată ce am vrut să spun prin mâini, slujire, rodnicie dezlegate: ”Din cauza cuvintelor lui, mulți iudei plecau crezând în Isus.” Nu este adevărat că mulțimi de creștini nu cunosc eliberarea vieții, când alții ar fi trebuit să creadă datorită cuvintelor lor? Ei rămân izolați, legați, strâmtorați. Ei sunt creștini, dar mâinile lor, rodnicia lor, slujirea lui Cristos în viața lor, mărturia lui Isus în viața lor, toate sunt înfășurate încă în hainele mortuare. De aceea a spus Isus: ”De aceea am venit ca ei să aibă viață”, dar chiar mai mult decât atât: ”s-o aibă din belșug”. Iar Lazăr a avut viață, dar nu a avut-o din belșug până nu a fost dezlegat.

Luați acest pasaj și în lumina lui, citiți Epistolele; veți vedea cât de mult se vorbește acolo despre viața credinciosului ca fiind o viață eficientă, o viață roditoare, o viață responsabilă, o viață care produce cu adevărat ceva. Într-adevăr am putea spune că unul din scopurile esențiale ale tuturor scrisorilor pe care le-a scris apostolul, a fost ca acești creștini, (și mai trebuie să vă reamintesc că 90% din Noul Testament a fost scris pentru creștini? Este impresionant și provocator!) care aveau viața, s-o aibă din belșug, adică să cunoască libertatea în ce privește prospețimea vieții lor.

Poate că este suficient ce am spus în privința aceasta.

Viață, dar fără progres

Și ceea ce este adevărat în privința mâinilor este adevărat și în privința picioarelor. Mâinile și picioarele lui Lazăr fuseseră legate. Din nou, nu este adevărat că mulți, mulți creștini, credincioși născuți din nou, nu fac niciun progres în viața spirituală, nu înaintează? Îi întâlnești o dată, de trei ori și după șase ani, după zece ani sunt în același loc unde i-ai întâlnit prima dată. Nu au înaintat deoarece picioarele le sunt legate. Nu fac niciun progres spiritual, nu câștigă teren, nu înaintează, nu fac față cursei, nu ”ajung la țintă”, ca să folosesc expresia lui Pavel. Sunt într-o stare de stagnare spirituală, de oprire spirituală. Picioarele le sunt legate și acesta nu este gândul lui Dumnezeu. Isus, Dumnezeul întrupat a spus: ”Dezlegați-l și lăsați-l să meargă. Dezlegați-i picioarele ca el să poată umbla, ca el să poată alerga pe calea poruncilor Mele.” Acesta este gândul lui Dumnezeu pentru noi. Nu este doar o afirmație adevărată, ci o provocare în privința stării în care ne aflăm.

Viață, dar fără vedere spirituală

Ce ne spune nouă capul înfășurat într-un ștergar? Ochii și gura înfășurate? Pentru scopul nostru menționăm aici doar ochii. Din nou, nu este adevărat că, există așa de mulți copii ai Domnului care nu văd, care nu văd din ce în ce mai mult ce El are pentru ei și ce vrea El să facă prin ei? Mulți creștini nu văd mai departe de brațul lor. Trăiesc într-o lume atât de mică, au un orizont atât de îngust, o percepere și înțelegere spirituală atât de limitate, o cunoaștere și pricepere spirituală atât de reduse. Capul le este înfășurat și la fel și ochii. Au viață și atât.

Spunând aceste lucruri, pentru a arăta ce vrem să spunem prin deplina plinătate care există aici, chiar într-un singur verset, să privim din nou la acel verset.

Atingerea mormântului

Lazăr a ieșit afară și avea viață, dar în acel moment, când a ieșit afară, el era încă legat de mormânt. Înfățișarea lui vorbea încă de mormânt și de limitările pe care le aduce mormântul. Din nou, care sunt aceste limitări? Să mergem la Epistole. Nu voi trece prin toate, dar vă voi spune suficient pentru a vă arăta care sunt acestea.

Pierderea vieții naturale

Dacă mergeți la scrisoarea către Corinteni și aveți idee de conținutul acelei scrisori, veți înțelege ce însemnă atingerea mormântului chiar și în cazul creștinilor născuți din nou. Pavel deschide acea scrisoare adresâdu-se Corintenilor cu ”sfinți”, arătând că ei erau ai Domnului; dar în timp ce continuă să scrie, o situație îngrozitoare se dezvăluie, nu-i așa? Ei aveau viață, dar nu puteți spune că ei aveau viață din belșug. Hainele mortuare erau încă pe ei, adică atingerea mormântului era încă prezentă, iar în prima scrisoare către Corinteni vedem limitările aduse de atingerea mormântului în viața spirituală. Ei erau creștini, da, dar erau legați și limitați de viața naturală. Acesta este cuvântul pe care apostolul îl folosește în mod special: ”Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu... şi nici nu le poate înţelege” (1Cor. 2:14). Aceasta este limitare, nu-i așa? Continuați să citiți scrisoarea și veți vedea că acești oameni se comportă exact ca oamenii lumești. Comportamentul lor, conduita lor, modul lor de a proceda este exact ca cel al oamenilor lumești. Cineva făcuse un rău altui credincios, și acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în Corint, iar rezultatul a fost că acest credincios împotriva căruia s-a greșit a găsit de cuviință să mergă la cei din lume pentru a îndrepta situația. Așa că l-a târât pe tovarășul său credincios înaintea judecătorului, la curtea de apel a acestei lumi, pentru a-și obține drepturile. Acesta este exact lucrul pe care-l face lumea și acesta este doar un exemplu din mulțimea lucrurilor existente în Corint. Unele erau chiar mai rele decât acesta. ”Când între voi există dezbinări, nu sunteți voi carnali?” Nu spirituali, ci carnali!

Ei bine, putem rezuma întreaga scrisoare și este o istorie îngrozitoare a celor ce sunt ai Domnului, care au viața, dar care se comportă ca și ceilalți oameni, ei trăiesc la fel cum trăiește lumea. Observați cum femeile se comportă ca cele din lume, în îmbrăcăminte, în comportament, în purtare, chiar și în adunare. Nu vreau să scot în evidență femeile, ci vreau să spun că în mijlocul credincioșilor din Corint exista duhul lumii și (citiți din nou scrisoarea în această lumină) acest duh îi ține în robie, îi limitează în viața lor spirituală. Acestea sunt hainele mortuare și nu sunteți surprinși că în Corint, lumea nu simte impactul mărturiei lor, biserica din Corint nu contează în ochii lumii, deoarece lumea a intrat în biserică și în fiecare membru individual. Așadar, hainele mortuare sunt încă pe ei, acesta fiind motivul limitării lor în viața spirituală; viața naturală acaparează, conduce, controlează și direcționează totul. Există o limitare spirituală îngrozitoare. Există viață, da, dar nu ”din belșug”. Înțelegeți ce vreau să spun? Mărturia lor este legată. Există ceva ce ține de mormânt, iar scrisoarea către Corinteni a fost scrisă în același duh, cu aceeași idee, intenție și obiectiv pe care Domnul le-a avut când a spus: ”Dezlegați-l și lăsați-l să meargă”. Pavel se străduiește să-i dezlege pe acești Corinteni, să-i elibereze, să-i descătușeze, să le redea libertatea de a trăi viața din belșug pe care o avuseseră.

Dezlegați de tradiție și legalism

Trecem de la Corinteni la Galateni, iar cei care cunosc scrisoarea, nu vor nega că aici, vă atingeți de-a dreptul de mormânt. Știți ce cuprinde scrisoarea către Galateni, cunoașteți cele două cuvinte proeminente: ”libertate” - ”Rămâneți dar în libertatea cu care Cristos v-a eliberat și nu vă înjugați din nou la jugul robiei” (Galateni 4:1) și ”înfiere”. Nu slujitori, nici robi, ci fii: libertatea fiilor. Acestea sunt cele două mari cuvinte ale scrisorii, dar care erau legăturile mormântului în Galatia? Erau legăturile tradiției, legalismului și acestor lucruri. Dragi prieteni, știți că este foarte ușor să fiți legați cu asemenea legături? Pericolul persistent de-a lungul veacurilor creștinismului este de a se cristaliza în ceva fix, ceva stabil. Poate aveți ceva lumină, revelație, ceva din imensitatea adevărului, un fragment și nu trece mult până începeți
să faceți din acestea un sistem, o îngrădire, spunând că oamenii trebuie să creadă în el, să fie orizontul lor și să se comporte ca atare. Creștinismul ajunge din nou un sistem: ”Trebuie! Nu trebuie!” și nu există diferență între el și Vechiul Testament: ”Să faci. Să nu faci.” Creștinismul a căzut în pericolul de a limita măreața revelație, făcându-L pe Cristos mai mic decât este El, cristalizând adevărul în ceva fix și rigid: ”Așa se face”, adică: ”Sistemul este esențial”.

Observați că atunci când Duhul a venit, așa cum ni se arată în cartea Faptelor, singurul lucru pe care acești ucenici evrei l-au experimentat a fost o eliberare extraordinară din robia iudaismului și felul în care Duhul Sfânt lucra mereu împotriva oricăror bariere fixe! Petru va argumenta că el este evreu, de neam ales, că nimic necurat nu i-a intrat în gură, așa cum scrie în Levitic, capitolul 11. În regulă Petru! Tu ai felul tău de a interpreta Scripturile și pui limite la ce a făcut Cristos prin Crucea Lui; așa că i se spune: ”Ce a curățit Dumnezeu tu să nu numești spurcat” (Fapte 10:15). Duhul Sfânt a reacționat la tradiționalismul lui Petru, la legalismul lui, la limitarea și robia în care se afla și l-a făcut să meargă și să facă lucruri pe care altfel nu le-ar fi făcut niciodată. Mereu și mereu, până la moartea lui, cuvintele Domnului Isus adresate lui în ultimul capitol al acestei Evanghelii au fost împlinite: ”Adevărat, adevărat, îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi” (Ioan 21:18). Acel principiu a fost aplicat și în cazul lui Corneliu, al casei lui, în Cezareea și în cazul neamurilor. El a mers acolo unde nu a vrut să meargă. El a spus: ”Nu, Doamne”, iar Domnul a spus: ”Da, Petru”. ”Unde nu vei voi” este reacția cerului la această limitare legalistă, la aceste haine mortuare cu care era îmbrăcat apostolul. Și aceasta nu era singura luptă pe care a avut-o Petru, dar acum ne vom opri aici.

Apoi Ioan spune că atunci când Domnul Isus i-a adresat lui Petru acele cuvinte, El avea să arate ”cu ce fel de moarte Îl va slăvi el pe Dumnezeu”. Ani mai târziu, Petru scria: ”căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos.” (2 Petru 1:14). Nu știm ce fel de moarte a avut Petru, dar tradiția spune despre el că a fost răstignit. Numai evreii puteau fi răstigniți de neamuri, căci neamurile nu îndrăzneau să răstignească pe unul de-al lor. Așa a sfârșit Petru, dar deoarece Pavel avea cetățenie romană, pe el nu l-au putut răstigni, așa că l-au decapitat. Petru a fost ales să aibă același fel de moarte cu a Domnului său, iar el știa acest lucru căci a spus: ”Așa cum Domnul nostru Isus Cristos mi-a arătat.” El a fost încins de altul și a mers acolo unde nu a vrut să meargă, dar calea Duhului este calea care merge împotriva limitărilor noastre, a hainelor noastre mortuare și ne duce pe căi la care nu ne-am fi gândit niciodată. Într-adevăr, teologia noastră nu ar accepta acea cale, doctrina pe care o avem s-ar împotrivi, tradiția noastră ar interzice-o, dar Duhul Sfânt spune: ”Aceasta este calea. Dezlegați-l și lăsați-l să meargă.” Despre aceasta vorbește Galateni, nu-i așa? Am spus că avem nevoie de Epistole pentru a ne explica Evangheliile și doar un verset din Evanghelia după Ioan conține atâta plinătate!

Dezlegați pentru cunoașterea deplină spirituală

Închei cu un alt lucru. Priviți la scrisoarea către Efeseni și după ce ați trecut de mâinile dezlegate din Corint, de picioarele dezlegate din Galatia care umblă acum în Duhul și care sunt deplin descătușate, mergeți la cap. În Efeseni, Pavel îndepărtează ștergarul și o face în mod desăvârșit. Efesenii aveau capul înfășurat cu ștergarul. Ce vreau să spun? Ei bine, abia dacă începe scrisoarea și Pavel spune: ”Ca să puteți cunoaște... ca ochii inimii voastre să fie luminați”; iată aici înlăturarea ștergarului! Această scrisoare către Efeseni este o revelație minunată a deschiderii ochilor inimii, a măreției, chemării și menirii noastre, a unirii noastre imense cu Fiul Său. Ce vastitate! Dragi prieteni, aceasta depășește orice imaginație a noastră! Credeți-mă, nu este nicio exagerare, iar Pavel spune: ”Ca să puteți cunoaște”.

În traducerea noastră există un prefix care lipsește, dar care este cheia tuturor lucrurilor. Apostolul spune: ”Ca să puteți cunoaște... ca să puteți cunoaște”, iar în Noul Testament acel cuvânt îl găsim atât parțial, cât și în întregime. Nu se poate traduce în versiunea noastră, dar iată cum se explică: cunoașterea în sine are de-a face cu cunoașterea Domnului pe care am avut-o la început. Pentru a-l cita pe Ioan: ”Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3). Așa intrăm în viață, așa primim viața divină; dar când Pavel vorbește aici despre ”cunoaștere”, el folosește un cuvânt din greacă pe care noi nu îl avem în traducerea noastră. Acesta este ”epignosis” , adică cunoașterea deplină. ”Știți și voi” le spune el Efesenilor, ”că timp de doi ani nu am încetat să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu”. Ei știau, și pe baza acelei cunoștințe inițiale ei veniseră la Domnul, dar acum, la sfârșitul vieții lui în închisoare, el se roagă pentru ei: ”ca să puteți ajunge la deplina cunoaștere.” Aceasta este mai mult decât viața; este viață din belșug. Înseamnă mai mult decât a vedea; înseamnă a înțelege planul divin și semnificația chemării noastre în această viață.

Și vreți să-mi spuneți că toti creștinii sunt așa? Sunt mulți în jur cu capul înfășurat cu un ștergar, cu o viziune spirituală limitată, cu o vedere spirituală îngustată așa că nu mai pot înțelege planul măreț al chemării lor! Adevărata revelație, dragi prieteni, nu este doar informație. Este eliberare! A fi eliberat înseamnă a vedea din ce în ce mai mult.

Adesea am spus despre acest om Pavel, că nimic de pe acest pământ sau din iad sau din combinația amândorura, nu l-ar fi schimbat pe acest fariseu fanatic, înverșunat, în cel mai mare prieten pe care l-a avut vreodată Isus Cristos, decât lumina venită din cer. Nimic nu ar fi produs schimbarea, doar lumina din cer a făcut-o. Ștergarul a fost luat de pe capul lui, omul a fost eliberat și a mers pretutindeni în măreția lui Isus Cristos.

Cred că putem înțelege că acest verset din Evanghelia lui Ioan cuprinde întreaga Biblie. Nu-i așa că gândul lui Dumnezeu pentru om, pentru copiii Săi este: ”Dezlegați-l. El are viața, dar dezlegați-l ca să poată merge singur”. ”Eu am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug.”

Din: ”Un martor și o mărturie” nov.-dec. 1971, bazat pe mesajul rostit în martie 1966